S* R** L** C** S**
ContestatorC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
IntimatAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile 9153 din data de 14.11.2012 pronunţată în dosarul civil nr. 14058/236/2011 în sensul că în loc de " anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal " se va trece" anulează tariful de despăgubire în cuantum de 720 euro stabilit prin procesul verbal ." Cu drept recurs 15 zile de la comunicare.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.07.2013Admite în parte plângerea. Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal. Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Hotarare 9153/2012 din 14.11.2012Amână pronunţarea la data de 14.11.2012.
Apreciind că este necesar ca petenta să depună la dosar copii certificate de pe cartea de identitate a autovehiculului şi de pe certificatul de înmatriculare, sub sancţiunea suspendării cauzei va fi citată cu această menţiune.
Pentru a se cita petentul cu menţiunea de a certifica înscrisurile de la dosar şi de a depune dovada de comunicare a procesului verbal, sub sancţiunea suspendării cauzei, va amâna cauza.