P******** N***
ReclamantS******* D* C**** B*******
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul P******** N*** în contradictoriu cu intimatul Spitalul de Copii Botoşani. Anulează Decizia nr. 23 din 25.01.2011 emisă de intimat, privind pe contestator. Obligă intimatul să reintegreze contestatorul pe postul deţinut anterior emiterii deciziei nr. 23 din 25.01.2011 – economist I A începând cu 25.01.2011. Obligă intimatul să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 25.01.2011 şi până la reintegrarea efectivă pe post. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 29.04.2011.
Amână pronunţarea la 29.04.2011. Pronunţată în şedinţă publică.
termen pentru studiul întâmpinării şi înscrisurilor ataşate acesteia
termen la solicitarea reprezentantei pârâtei pentru a depune întâmpinare