P***** C*******
Recurent RECLAMANTC*** J******** D* A******** D* S******* C***** S******
Recurent PARATAdmite, în parte, cererea
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către doamna consilier juridic Andriţoiu Adelina, pentru studierea înscrisurilor ce i-au fost comunicate la prezentul termen. Amână judecarea cauzei la data de 27.05.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.04.2011.
Comunicarea către reclamant, a exemplarului secund al întâmpinării şi înscrisurilor aferente acesteia, depuse la dosar de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.04.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, depusă la dosar de către pârâtă, sens în care dispune şi comunicarea, către pârâtă, a unei copii a acţiunii reclamantului, depusă la filele 3-5 din dosarul nr. 140/261/2011 al Judecătoriei Moldova Nouă. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 4 lei şi a timbrului judiciar, în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, în caz de neconformare. Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii deciziei contestate nr. 7642/29.11.2010. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2011.