G**** G* O******* C*****
InculpatO***** S***** P******
Parte civilăÎn baza art. 108 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen.,condamnă pe inculpatul G O C la 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., condamnă pe inculpat la 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a –art. 34 lit. b C.pen., constată că infracţiunile sunt concurente, contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.În baza art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. şi constată suspendată de drept executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.În baza art. 118 alin. 1 lit. b şi alin. 4 C.pen., dispune confiscarea de la inculpat a contravalorii drujbei şi a toporului folosite la săvârşirea infracţiunii, constând în suma totală de 700 lei.În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă D S Piteşti-O S Piteşti şi obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 845,83 lei, reprezentând daune materiale.În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpat la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu Ciobanu Denisa, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 noiembrie 2011.
În baza art. 171 alin.2 C.p.p. încuviinţează cererea reprezentantei parchetului şi acordă un nou termen de judecată pentru când: Se emite adresă către Baroul Argeş în sensul desemnării unui apărător din oficiu care să asiste pe inculpat. Amână judecarea cauzei la 22.11.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2011.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul parchetului şi amâna cauza având în vedere lipsa părţilor. In baza art. 183 C.p.p dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 18.10.2011. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2011.