L******* I***
InculpatT** G*******
Parte civilăCondamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Descontopit pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin S.p. nr. 115/2011 a Judecătoriei negreşti oaş în pedesele componente pe care le-a contopit cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare. respins cererea formulată de partea civilă T.Ghe. pentru obligarea inculpatului la despăgubiri. Obligat inculpatul să plătească statului 600,00 lei cheltuieli judiciare. Anulat mandatul de executare a pedepsei îănchisorii emis în executarea S.P. nr. 115/2011 a Judecătoriei Negreşti Oaş şi dispus să se emită un mandat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
revenire cu adresă la I.P.J. Sălaj
pentru a se solicita fişa de cazier a inculpatului.