P******** D* P* L**** T********* V*****
ApelantS* D***** C** S** - P*** L********* N****** C**********
Intimat Parte responsabilă civilmenteŞ********* P* I***** E****
Intimat InculpatM******* G** M****
Apelant InculpatV***** I* G***** D****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr.21 din 28 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.1427/90/2008. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată. Rejudecând, înlătură aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin.7 Cod procedură penală şi obligă în solidar pe inculpaţii Bîlteanu Florin Dan şi Munteanu Mitel la plata sumei de 8.184.047.108 lei (ROL), cu titlul de despăgubiri, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate, potrivit legii, de la data încasării acestei sume cu titlu de TVA şi până la plata acesteia, din care: - suma de 2.613.247.108 lei (ROL), în solidar şi cu inculpatul Voinea George Dorin; - suma de 5.570.800.000 lei (ROL), în solidar cu inculpatul Ştefănache Iliuţă Eugen. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii MUNTEANU MITEL, VOINEA GEORGE DORIN şi BÎLTEANU FLORIN DAN, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe inculpaţii Munteanu Mitel şi Voinea George Dorin la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi pe inculpatul Bîlteanu Florin Dan la 1.400 lei, cu acelaşi titlu, din care 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, pentru inculpatul Ştefănache Iliuţă Eugen, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 10 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iunie 2011, la Curtea de Apel Piteşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână pronunţarea la data de 09 iunie 2011. Pronunţată la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 02 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererile formulate de inculpaţii Bîlteanu Florin Dan, privind amânarea cauzei pentru a fi asistat de apărătorul ales şi de intimatul inculpat Ştefănache Iliuţă Eugen, de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 26 mai 2011, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Dispune a se face toate demersurile în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu noul lichidator al intimatei părţi responsabile civilmente SC DAGMAR COM SRL Craiova. Se emite adresă către Baroul Argeş, pentru desemnarea unui apărător care să asigure din oficiu asistenţa juridică a apelantului inculpat Bîlteanu Florin Dan la următorul termen de judecată, pentru situaţia în care apărătorul ales al acestuia nu se prezintă la instanţă Menţine împuternicirile avocaţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Munteanu Mitel, Voinea George Dorinel şi Ştefănache Iliuţă Eugen, pentru cazul în care apărătorii aleşi ai acestora nu se vor prezenta la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererile formulate de inculpaţii Munteanu Mitel şi Voinea George Dorin, de amânare a cauzei pentru a-şi angaja fiecare apărător. Amână judecarea cauzei la data de 05 mai 2011, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Baroul Argeş, pentru a se desemna un apărător din oficiu pentru intimatul inculpat Ştefanache Iliuţă Eugen. Pune în vedere inculpaţilor Munteanu Mitel şi Bîlteanu Florin Dan să se prezinte la următorul termen de judecată cu apărătorii aleşi. Menţine împuternicirea avocaţială a apărătorului desemnat din oficiu pentru situaţia în care apărătorii aleşi ai inculpaţilor nu se vor prezenta la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2011, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza disp. art.1]71 Cod procedură penală admite cererea formulată de apelantul inculpat Bâlteanu Florin Dan. Se citează părţiel lipsă care nu au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Baroul Argeş pentru a se desemna un apărător din oficiu pentru inculpaţii M******* G** M**** şi Voinea I. George Dorin.