S* P**** N** M***** S**
Intimat PetentI************ T********* D* M**** A****
Recurent IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 10.000 lei, aplicată petentei prin procesul - verbal de contravenţie seria A nr. 015067 încheiat la data de 08.07.2011 de către intimatul ITM Argeş, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului. Menţine în rest procesul - verbal de contravenţie cu numărul de mai sus. Respinge cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.12.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 16.12.2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2011.
Încuviinţează pentru petentă proba testimonială cu martorele Voicescu Oana Mihaela şi Cioc Ioana, iar pentru intimat proba cu înscisurile existente la dosar, apreciind ca fiind utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei. Pune în vedere petentei, prin apărător, să depună în termen de 5 zile lista cu adresele martorelor încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.12.2011, C20 civil, sala 2, ora 14:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2011.