S********** R****** A******** R********** S**
Intimat ASIGURATORB*** A*******
Recurent InculpatO***** F******
Intimat Parte civilăO***** C******
Intimat Parte civilăO***** M*****
Intimat Parte civilăSP 255/2011 În baza art. 178 alin. 1 şi 2 Cod Penal cu aplic. art. 74 lit.a şi b şi art. 76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpata B*** A*******, la pedeapsa închisorii de 6 ( şase ) luni. Interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a –II-a şi lit.b Cod penal în condiţiile art. 71 alin. 5 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi şase luni. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni în perioada termenului de încercare. Admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile şi obligă inculpata în contradictoriu cu Asigurătorul de răspundere civilă SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA ( fostă SC ASITRANS SA) , la plata către părţile civile astfel: -Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman la suma de 47,20 lei, reprezentând cheltuieli de transport sanitar cu victima, plus penalităţi de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului. -O***** F****** la suma de 3.333 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la 10.000 lei, reprezentând daune morale. -O***** C******- , la suma de 3.333 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi la suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale -O***** M*****- la suma de 3333 lei despăgubiri materiale şi la 10.000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 900 lei. În baza art.193 (2) Cod procedură penală obligă inculpata să plătească părţilor civile O***** C******, O***** F****** şi O***** M*****, cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 decembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 07 decembrie 2011
-Admite cererea privind prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice formulată de inculpata B*** A*******, fiica lui Alexandru şi Alexandra, trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând cu 01.12. 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte măsura prelungirii dreptului de a circula pe drumurile publice a inculpatei Amână pronunţarea asupra fondului la data de 30 noiembrie 2011.
-revenire cu adresă către Poliţia Mun.Roşiorii de Vede
Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu 01 noiembrie 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte măsura prelungirii dreptului de a circula pe drumurile publice a inculpatei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2011.
-revenire cu adresă către Biroul Rutier al Mun.Roşiorii de Vede, în vederea completării adresei comunicate
Încheiere din 29.09.2011. Admite cererea privind prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice formulată de inculpata B*** A*******, trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând cu 03 octombrie 2011. Efectuare adrese către Biroul Rutier al Municipiului Roşiorii de Vede şi, respectiv Primăria Roşiorii de Vede, conform considerentelor. Cu drept de recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte măsura prelungirii dreptului de a circula pe drumirile publice a inculpatei. Amână cauza la data de 13 octombrie 2011.
Admite cererea privind prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice formulată de inculpata B*** A*******, trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând cu 4 septembrie 2011. Adresă către expert Viişoreanu Florian, în vederea completării raportului de expertiză auto.
Încheiere/Admite cererea formulată de inculpata B*** A*******, , trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA,. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând cu 6 august 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 august 2011.
Incheiere de sedinta din 04.08.2011Încheiere din 5 iulie 2011 - Admite cererea formulată de inculpata B*** A*******, fiica lui Alexandru şi Alexandra, domiciliată în Roşiorii de Vede, str. Dunării, bl. K.1, sc.B, et.1, ap. 1, judeţul Teleorman, , trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu 8 iulie 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iulie 2011.
pentru administrarea probei cu martori pe latura civilă
Incheiere/Admite cererea formulată de inculpata B*** A*******, trimisă în judecată prin rechizitoriul din 28.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile O***** F******, O***** C******, O***** M***** şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE RERASIGURARE SA,. Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând de la data pronunţării prezentei încheieri – 9 iunie 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2011.
pentru a fi citaţi martorii din rechizitoriu
Faţă de cererea inculpatei pentru a-şi angaja apărător. Admite cererea formulată de inculpată.Dispune prelungirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând de la data pronunţării prezentei încheieri - 12 mai 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul.
Admite cererea formulată de inculpata BA, trimisă în judexcată prin rechizitoriul din 28.03.2011 pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru prelungirea dreoptului de a circula pe drumurile publice, în contradictoriu cu părţile civile OF, OC , OM şi Serviciul de Ambulanţă.Dispune prelunigirea dreptului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile începând de la data pronunţării prezentei încheieri- 14 aprilie 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2011.