S********* C******* M******* D*************** Î* R****** Ş* Î* R********
Intimat ReclamantM********* A******* N********
Recurent PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii, excepţie invocată de pârâtul M.A.N. Respinge excepţia nulităţii absolute a deciziei de recalculare, excepţie invocată de către reclamanţi. Admite în parte acţiunea reclamanţilor C.A.(d.p.) şi alţii, prin reprezentant S.C.M.D.în R. şi în R., formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. şi în consecinţă dispune anularea deciziilor emise în favoarea reclamanţilor, în baza Legii nr.119/2010, şi menţine în plată deciziile emise în baza Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977 în cuantumul avut în luna decembrie 2010. Respinge ca nedovedită cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului M.A.N. la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la sediul Tribunalului Sălaj.
Amânat pronunţarea la 17.05.2011.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2011Amânat pronunţarea la 13.05.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2011