S******* A******
Intimat ReclamantS******* A********
Intimat ReclamantA******** A*****
Recurent PârâtA******** P************
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii S******* A****** şi S******* A******** împotriva pârâţilor A******** A***** şi Angelescu Paula Adriana. Obligă pe pârâţi să le restituie reclamanţilor suma de 5.500 lei şi să le plătească dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 27.05.2011. Obligă pe pârâţi la 652 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 22 noiembrie 2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 noiembrie 2011.
Admite cererea formulată de către apărătorul pârâţilor şi, faţă de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de reclamantă, pune în vedere apărătorului pârâţilor să facă dovada asistenţei judiciare, acordând un termen scurt în acest sens. În baza art. 186 alin. 2 Cod procedură civilă, decade pârâţii din proba cu martori. În baza art. 225 Cod procedură civilă, se va aprecia cu privire la refuzul pârâţilor de a se prezenta la interogatoriu. Ia act de renunţarea pârâţilor la proba cu interogatoriu faţă de reclamantă. Amână judecarea cauzei la 16 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2011.
Se citează reclamanta şi pârâţii cu menţiunea chemării la interogatoriu. Pune în vedere pârâţilor să prezinte martorii necitaţi la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să facă dovada asistenţei judiciare a acestora. Amână judecarea cauzei la data de 09 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 octombrie 2011.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează probele solicitate de părţi, respectiv: pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba cu doi martori; pentru pârâţi proba cu înscrisuri, cu interogatoriu şi proba cu doi martori. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă după administrarea probelor încuviinţate la acest termen de judecată. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi exemplare pentru comunicare. Pune în vedere pârâţilor prin apărător să depună la dosar lista cu numele şi adresele martorilor, pentru a fi citaţi. Se citează părţile cu menţiune chemării la interogatoriu. Se citează martorii, reclamanţilor la adresele indicate la fila 26 dosar . Se citează martorii pârâţilor în măsura în care va fi depusă lista cu numele şi adresele acestora. Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 septembrie 2011.
Admite cererea apărătorului pârâţilor, avocat Nina Cursaru, de amânare a cauzei la un alt termen de judecată fiind în imposibilitate de prezentare, Se citează reclamantul S******* A********. Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 septembrie 2011.
În baza art. 96 Cod procedură civilă, admite cererea reclamantei S******* A****** de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâţi. Pune în vedere reclamantei S******* A****** să depună la dosar un exemplar al înscrisurile depuse pentru a fi comunicate pârâţilor. Se citează reclamantul S******* A********. Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 septembrie 2011.
În baza art. 156 Cod procedură civilă, admite cererile părţilor de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărători. Se citează reclamantul S******* A******** şi pârâţii. Amână judecarea cauzei la data de 07 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 iunie 2011.