P*** I****
InculpatS***** F********
Parte civilăP*** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul P*** I**** la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal (faptă din data de 23.07.2009). Constată că fapta ce face obiectul prezentei cauze este concurentă, în sensul art. 33 lit. a Cod penal, cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 593/01.03.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 22.03.2011 prin nerecurare şi 1763/01.07.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 25.07.2011 prin nerecurare. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1763/01.07.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 25.07.2011 prin nerecurare. Menţine anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 593/01.03.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 22.03.2011 prin nerecurare - anulare dispusă în temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal prin sentinţa penală nr. 1763/01.07.2011 a Judecătoriei Galaţi. În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte: - pedeapsa aplicată în prezenta cauză, de 3 (trei) ani închisoare; - pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 593/01.03.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 22.03.2011 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă din data de 01.06.2009); - pedepsele de 1 an închisoare, respectiv 2 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1763/01.07.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 25.07.2011 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă din data de 15.06.2008) şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă din data de 15.06.2008), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 865 alin. 2 Cod penal, în referire la art. 861 şi urm. Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani, stabilit în condiţiile art. 862 Cod penal şi care se va calcula, potrivit art. 865 alin. 2 Cod penal, de la data de 22.03.2011, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 593/01.03.2011 a Judecătoriei Galaţi. Potrivit art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare stabilit, inculpatului P*** I**** îi revin următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Aplică inculpatului P*** I**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 6 (şase) ani. În temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală, în referire la art. 998 şi următoarele Cod civil, admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul P*** I**** la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă S***** F******** reprezentând prejudiciul cauzat. În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Donea Marius), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul P*** I**** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului P*** I**** asupra consecinţelor prevăzute de art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
-pronunţare 20 martie 2012.
-ptr. lipsa martorilor din lucrări.
-cerere pentru angajare apărător ales.
pentru lipsa martorilor şi pentru ase solicita relaţii privind cazierul judiciar
Petru efectuare acte de căutare şi pentru audiere martori.