M******* A***
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** C********
PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
PârâtC******* C*********
PârâtC******* N* M****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi. Respinge excepţia de prematuritate invocată de pârâţi. Admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi în ceea ce priveşte petitele I şi II ale cererii formulate de reclamantul M******* A*** în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti, Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Respinge petitele cererii având ca obiect obligarea la întocmirea fişei cu date şi emiterea titlului de proprietate ca existând autoritate de lucru judecat. Admite excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii invocată din oficiu în ceea ce priveşte petitul III şi IV ale acţiunii precizate formulate de reclamantul M******* A*** în contradictoriu cu pârâţii C******* C*********, Călinoiu Maria, Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti, Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Respinge petitele III şi IV ale cererii având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare nr. 772/05.06.2003 şi constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 109027/17.02.2000 eliberat de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2012.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 18.06.2012 pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2012.
Amână judecarea cauzei la 11.06.2012 pentru lipsa relaţiilor solicitate de la Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni, urmând a se reveni cu adresă pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea titularului Modrojan Nicolae sau a autorilor acestuia, conform adeverinţei de proprietate nr. 3254/22.11.1991; Hotărârii de validare nr. 88/18.09.1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş şi procesului verbal de punere în posesie nr. 4215/30.10.1995 (pentru suprafaţa de 4920 m.p.) eliberat de Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti. Respinge cererea formulată de reprezentantul pârâtei Comisiei Locale de Fond Funciar Călineşti privind strigarea cauzei după orele 11,00, în raport de considerentele anterior expuse. Dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 708/2001 al Judecătoriei Topoloveni în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 995/2001, în vederea soluţionării excepţiilor invocate de pârâţii C******* C********* şi Călinoiu Maria prin întâmpinare şi pe parcursul soluţionării cauzei. Pune în vedere reclamantului să ataşeze la dosar anexa 24 privind deschiderea procedurii succesorale de pe urma autorului Modrojan Nicolae decedat la data de 06.03.1997. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2012.
Dispune administrarea probei cu înscrisuri, în sensul ataşării la dosar a adeverinţei nr. 3254/22.11.1991 şi a Hotărârii de validare nr. 88/18.09.1991, însoţită de anexa 24 şi a probei cu relaţii de la Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti şi Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni, în vederea soluţionării excepţiei admisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii C******* C********* şi Călinoiu Maria prin apărător precum şi a excepţiilor invocate de aceştia prin întâmpinare. Se emit adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului Călinoiu D. Gheorghe, conform titlului de proprietate nr. 109027/17.02.2000 şi fişei corectoare nr. 3283/10.03.2003 menţionată în cuprinsul titlului de proprietate eliberat de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea titularului Modrojan Nicolae sau a autorilor acestuia, conform adeverinţei de proprietate nr. 3254/22.11.1991; Hotărârii de validare nr. 88/18.09.1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş şi procesului verbal de punere în posesie nr. 4215/30.10.1995 (pentru suprafaţa de 4920 m.p.) eliberat de Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti. Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni pentru a înainta la dosar actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea titularului Modrojan Nicolae sau a autorilor acestuia, conform adeverinţei de proprietate nr. 3254/22.11.1991; Hotărârii de validare nr. 88/18.09.1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş şi procesului verbal de punere în posesie nr. 4215/30.10.1995 (pentru suprafaţa de 4920 m.p.) eliberat de Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti. Pune în vedere reclamantului să ataşeze la dosar anexa 24 privind deschiderea procedurii succesorale de pe urma autorului Modrojan Nicolae decedat la data de 06.03.1997. Amână judecarea cauzei la 14.05.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2012.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi în vederea soluţionării excepţiilor invocate de pârâţi prin întâmpinarea ataşată la dosar. Încuviinţează cererile formulate de apărătorii părţilor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor ataşate la dosar la termenul de faţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2012.
În temeiul disp. art. 132 Cod proc. civ. ia act de precizarea cererii formulate de reclamantul M******* A***, în sensul restrângerii cadrului procesual pasiv, urmând ca prezenta procedură judiciară să se soluţioneze în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, C******* C*********, C******* N* M**** şi Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni, potrivit cererii ataşate la dosar la termenul de faţă. Se conceptează în cauză, în calitate de pârâţi, Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, C******* C*********, C******* N* M**** şi Comisia Locală de Fond Funciar Priboieni. Dispune scoaterea din cauză a pârâţilor Constantinescu Gh. Florica şi Călinoiu Gheorghiţa, în raport de precizările formulate de reclamant prin apărător la termenul de faţă. Pune în vedere părţilor să ataşeze la dosar înscrisuri cu privire la modul de soluţionare a dosarului nr. 707/828/2007 în vederea soluţionării excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocată de pârât prin întâmpinare. Prorogă discuţiile asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale active invocate la proximul termen de judecată. Se citează părţile lipsă cu copia cererii precizatoare ataşate la dosar la termenul de faţă. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2012.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantului privind acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru aferentă petitului cererii, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 772/05.06.2003, evaluat provizoriu conform art. 2 alin.3 corob. cu art. 2 lit.d) din Legea 146/1997 respectiv 625 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea prev. de art. 20 alin.3 din acelaşi act normativ. Pune în vedere reclamantului, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc. civ., să precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în raport de aspectele învederate de pârâţi referitoare la existenţa altor moştenitori ai autoarei Călinescu D Elena şi să ataşeze la dosar înscrisuri în dovedirea aspectelor ce vor fi precizate respectiv certificatul de deces al autoarei şi anexa 24 privind moştenitorii acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 27.02.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2012
În temeiul disp. art. 246 Cod proc. civ. ia act de renunţarea petentului la cererea de ajutor public judiciar. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2012.
Stabileşte termen de judecată la data de 23.01.2012, în camera de consiliu, în vederea soluţionării cererii de judiciar public judiciar formulată de reclamant. Pune în vedere reclamantului, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc. civ., să depună la dosar înscrisurile prev. de art. 14 din OUG 51/2008 privind starea materială a acestuia şi a membrilor familiei, cuantumul veniturilor pe membru de familie, obligaţiile de întreţinere sau de plată şi declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor acordat conform dispoziţiilor legale. Pune în vedere reclamantului să precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în raport de aspectele învederate de pârâţi la termenul de faţă referitoare la existenţa altor moştenitori ai autoarei Călinescu D Elena şi să ataşeze la dosar înscrisuri în dovedirea aspectelor ce vor fi precizate respectiv certificatul de deces al autoarei şi anexa 24 privind moştenitorii acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2012.
Admite cererea formulată de pârâta Constantinescu Florica privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Prorogă discuţiile asupra cererii precizatoare formulate de reclamant la proximul termen de judecată. Se citează părţile lipsă cu copia cererii precizatoare ataşate la dosar de apărătorul reclamantului. Pune în vedere reclamantului prin apărător să precizeze motivele de nulitate pentru fiecare capăt al cererii promovate şi să achite taxa judiciară de timbru aferentă petitului cererii privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, în raport de evaluare provizorie efectuată prin cererea ataşată la dosar la termenul de faţă, sub sancţiunea prev. de art. 20 alin.3 din Legea 146/1997. Pune în vedere părţilor să ataşe la dosar înscrisurile la care au făcut referire în cuprinsul acţiunii şi al întâmpinării formulate. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2011.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului şi reprezentantul pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulate. Pune în vedere reclamantului prin apărător, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc. civ., să precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la cadrul procesual pasiv, în raport de aspectele învederate la termenul de faţă, să ataşeze la dosar înscrisurile în copii conforme cu originalul şi să evalueze provizoriu imobilul ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare a cărui anulare parţială se solicită, urmând să achite taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii promovate, sub sancţiunea prev. de art. 20 alin.3 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei la data de 05.12.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2011.
Dispune introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei Locale de Fond Funciar Priboieni, sens în care se citează cu copia acţiunii introductive şi a cererii completatoare formulate. Acordă termen pentru procedură nelegal îndeplinită cu pârâta Călinoiu Gheorghiţa, în raport de menţiunile inserate în conţinutul procesului verbal, fila 18. Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâţilor C******* C********* şi C******* N* M**** şi de reprezentantul pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii completatoare. Pune în vedere reclamantului prin apărător, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc. civ., să precizeze adresa la care poate fi citată pârâta Călinoiu Gheorghiţa în vederea realizării în mod legal a procedurii de citare cu aceasta şi să ataşeze la dosar copii de pe acţiune şi cererea completatoare pentru a fi comunicate părţilor lipsă. Se citează părţile lipsă, cu copia cererii completatoare. Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2011.
Admite cererea formulată de pârâţii C******* C*********, C******* N* M**** privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Se reia procedura de citare cu părţile lipsă, cf. disp. art. 85 - 100 Cod proc. civ.. Pune în vedere reclamantului prin apărător să precizeze cererea de chemare în judecată, în sensul de a indica motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, urmând să ataşeze la dosar înscrisurile la care face referire în acţiunea promovată. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2011.