B**** I**
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea modificată. Anulează decizia nr.169167/11.03.2011. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului utilizând un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie începând cu data de 06.01.2008. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.10.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.10.2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentanta pârâtei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de modificare a acţiunii introductive şi a înscrisurilor anexate. Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2011 Se citează reclamantul cu exemplar de pe întâmpinare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.