G******** C********* M****
Apelant InculpatN**** M****** L****
Intimat InculpatN******** M****
Intimat Parte civilăC**** F***** A********
Intimat Parte civilăP****** A***** C*****
Intimat Parte civilăRespinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul GOGÂRNOIU CONSTANTIN MIHAI, fiul lui Dănuţ şi Mihaela, născut la data de 12.04.1994, în prezent deţinut în Penitenciarul de maximă Siguranţă Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr. 22 din 19 ianuarie 2011, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, în dosarul nr. 14610/288/2010. Deduce la zi arestul preventiv. Obligă pe inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente Gogîrnoiu Mihaela şi Gogîrnoiu Dănuţ la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. dr. Gh.Diaconu dr. M. Andreescu T. Gh. Sorescu Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 martie 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. dr. Gh.Diaconu
În temeiul art. 300/1 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpatul minor GOGÎRNOIU CONSTANTIN MIHAI, fiul lui Dănuţ şi Mihaela, născut la data de 12.04.1994), deţinut în Spitalul Penitenciar Colibaşi, pe care o menţine. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. dr. Gh.Diaconu dr. D. Mercan dr. M. Andreescu Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. dr. Gh.Diaconu