V****** V*******
ReclamantP******* M*********** M*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obliga pârâtul la plata in favoarea statului a unei amenzi civile în cuantum de 30 lei pe zi de întarziere pana la indeplinirea obligatiei prevatute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1042/20.10.2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6873/118/2009, începând cu data pronunţării prezentei hotarâri. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii. Irevocabilă în ceea ce priveşte obligaţia de plata a amenzii civile. Cu drept de apel pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii.