Dosar 1466/109/2011 din 09.03.2011

contestaţie decizie de concediere repartizare dupa abtinere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1466/109/2011
Data dosar:
09.03.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere repartizare dupa abtinere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C3-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia, astfel cum a fost precizată. Anulează decizia nr. 396/28.12.2009 emisă de către intimată şi dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la momentul concedierii până la data reintegrării. Obligă intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 1900 lei. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21-05-2012.

  • Sedinta din data de 30.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatoarei pentru nelegala constituire a completului de judecată, la acest termen, prin lipsa unui asistent judiciar care să reprezinte sindicatele, având în vedere şi acordul părţii adverse. Amână judecarea cauzei la data de 21 mai 2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 Aprilie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatoarei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lucrării de specialitate ce nu a fost depusă în termen. Amână judecarea cauzei la data de 30 aprilie 2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 Martie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 12:00

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare a cauzei formulate de reprezentantul pârâtei şi de către expert, pentru efectuarea lucrării de expertiză dar şi pentru legala constituire a completului de judecată. Revine cu adresă expertului privind efectuarea lucrării, sub sancţiunea amenzii prev. de art. 108 ind.1 pct.2 lit. „c” c.proc.civ. Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 Ianuarie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 09.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Admite cererile de amânare a cauzei formulate de apărătorii părţilor pentru efectuarea lucrării de expertiză. Emite adresă expertului privind efectuarea lucrării, având următoarele obiective: -dacă postul contestatoarei a fost efectiv desfiinţat din organigrama societăţii; -să verifice expertul structurile organizatorice ale societăţii intimate înainte şi după concedierea contestatoarei pentru a se constata diminuarea posturilor, atât de la Departamentul Relaţii cu Autorităţile-Gestionarea domeniului public, cât şi de la Departamentul Organizare Resurse Umane; dar şi cele solicitate de contestatoare prin Nota depusă la dosar la acest termen şi susţinută oral, respectiv: -expertul să verifice dacă postul pentru care a fost angajată contestatoarea a fost scos la concurs(la ce dată) şi dacă R*** E****, contestatoarea a fost angajată pe postul de economist în urma prezentării la concurs; -să verifice şi să concluzioneze în legătură cu parcursul activităţii desfăşurate de contestatoare de la încadrare şi până la concediere(la ce birouri a activat, ce sarcini de serviciu a avut şi în raport de pregătirea sa profesională şi dacă a avut fişă cu atribuţii de serviciu); -să verifice şi să concluzioneze asupra procedurii de concediere, etapă cu etapă, menţionând pe fiecare lună numărul de persoane concediate până la R*** E****, inclusiv în raport cu numărul salariaţilor societăţii , pentru a se stabili dacă este vorba de o concediere colectivă sau nu; -să verifice şi să concluzioneze dacă reducerea postului are o cauză reală şi serioasă şi a fost determinată de dificultăţi economice, de transformă tehnologice sau reorganizarea activităţii şi este serioasă având la bază studii temeinice şi nu disimulează realitatea; -să concluzioneze expertul şi data publicării postului la concurs şi data concedierii asupra situaţiei economice a societăţii, în raport de care, şi dacă se impunea reducerea sau nu a acestui post. -să verifice dacă în această perioadă şi în perioada imediat următoare societatea a făcut angajări de personal, pentru ce funcţii( a se verifica şi studiile celor angajaţi) şi dacă persoanele angajate sunt rude apropiate altor salariaţi şi ocupă funcţii similare celei ocupate de R*** E****. Să verifice şi să concluzioneze dacă pentru aceste posturi s-a efectuat vreo publicitate şi dacă s-a organizat vreun concurs. -să verifice şi să concluzioneze dacă societatea a informat AJOFM şi eventual a cerut sprijinul acesteia; -verificările să se facă atât în evidenţele societăţii cât şi la ITM. Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2012 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Emite adresă Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Încuviinţează proba cu expertiză contabilă, potrivit menţiunilor deciziei de casare a Curţii de Apel Piteşti cu nr.38/R-CM din 10.01.2011, având obiectivele stabilite prin această decizie , respectiv: -dacă postul contestatoarei a fost efectiv desfiinţat din organigrama societăţii; -să verifice expertul structurile organizatorice ale societăţii intimate înainte şi după concedierea contestatoarei pentru a se constata diminuarea posturilor, atât de la Departamentul Relaţii cu Autorităţile-Gestionarea domeniului public, cât şi de la Departamentul Organizare Resurse Umane; dar şi cele solicitate de contestatoare prin Nota depusă la dosar la acest termen şi susţinută oral, respectiv: -expertul să verifice dacă postul pentru care a fost angajată contestatoarea a fost scos la concurs(la ce dată) şi dacă R*** E****, contestatoarea a fost angajată pe postul de economist în urma prezentării la concurs; -să verifice şi să concluzioneze în legătură cu parcursul activităţii desfăşurate de contestatoare de la încadrare şi până la concediere(la ce birouri a activat, ce sarcini de serviciu a avut şi în raport de pregătirea sa profesională şi dacă a avut fişă cu atribuţii de serviciu); -să verifice şi să concluzioneze asupra procedurii de concediere, etapă cu etapă, menţionând pe fiecare lună numărul de persoane concediate până la R*** E****, inclusiv în raport cu numărul salariaţilor societăţii , pentru a se stabili dacă este vorba de o concediere colectivă sau nu; -să verifice şi să concluzioneze dacă reducerea postului are o cauză reală şi serioasă şi a fost determinată de dificultăţi economice, de transformă tehnologice sau reorganizarea activităţii şi este serioasă având la bază studii temeinice şi nu disimulează realitatea; -să concluzioneze expertul şi data publicării postului la concurs şi data concedierii asupra situaţiei economice a societăţii, în raport de care, şi dacă se impunea reducerea sau nu a acestui post. -să verifice dacă în această perioadă şi în perioada imediat următoare societatea a făcut angajări de personal, pentru ce funcţii( a se verifica şi studiile celor angajaţi) şi dacă persoanele angajate sunt rude apropiate altor salariaţi şi ocupă funcţii similare celei ocupate de R*** E****. Să verifice şi să concluzioneze dacă pentru aceste posturi s-a efectuat vreo publicitate şi dacă s-a organizat vreun concurs. -să verifice şi să concluzioneze dacă societatea a informat AJOFM şi eventual a cerut sprijinul acesteia; -verificările să se facă atât în evidenţele societăţii cât şi la ITM. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi potrivit dispoziţiilor art.202 c.proc.civ. pe d-l Toma Sorin. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina contestatoarei. Apărătorul contestatoarei se obligă să depună la dosar, în termen util, dovada achitării onorariului provizoriu de expert. Amână judecarea cauzei la data de 09 noiembrie 2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Emite adresă expertului Toma Sorin şi Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expert. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2011 în vederea constituirii legale a completului de judecată. Emite adresă Tribunalului Vâlcea, pentru asigurarea participării a doi asistenţi judiciari din cadrul acestei instanţe. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 Iunie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD