G****** V*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2841/26.03.2012 în sensul că numele corect al reclamantei este GÂRBOAN VICTORIA şi nu GARBON VICTORIA, cum în mod eronat s-a consemnat. Prezenta este parte integrantă a sentinţei civile nr. 2881/26.03.2012, pe care o rectifică în consecinţă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.05.2012.
Admite cererea în parte. Obligă pârâta să actualizeze pensia stabilită pe numele reclamantei prin decizia nr.80339/27.03.2008, în două etape, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflaţiei din anul precedent, respectiv cu procentul de 4,84% începând cu 01.03.2008 şi cu procentul de 7,85% începând cu data de 01.03.2009. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele de drepturi rezultate în urma indexării conform prezentei hotărâri, începând cu data de 01.03.2008 şi până la 31.08.2010. Obligă pârâta la plata parţială a cheltuielilor de judecată, în sumă de 600 lei Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.03.2012.