V**** G*******
ReclamantC****** L***** D* A******* F*** F****** A********
PârâtIn baza art. 281 C.pr.civ. Indreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în preambulul sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 148/230/2011 , având ca obiect” Fond funciar”, privind pe reclamantul V**** G******* , şi pe pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Argetoaia , jud. Dolj cu privire la numărul de sentinţă generat automat în sistemul informatizat ECRIS , urmând a se consemna corect „ SENTINŢA CIVILĂ NR. 230” , în loc de „ SENTINŢA CIVILĂ NR. 228” , cum din eroare de tehnoredactare s-a menţionat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2012 .
Constată perimată actiunea. Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Pronuntata in sedinta publica, astazi 29.03.2012.
Având în vedere că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse prin rezoluţia judecătorului de serviciu la data primirii cererii de chemare în judecată , respectiv acelea de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept, persoanele pe care înţelege să le cheme în judecată şi de a depune copii de pe cerere şi înscrisurile anexate în vederea comunicării părţii adverse, împiedicând astfel desfăşurarea normală a procesului, instanţa va dispune suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C.pr.civ. până la îndeplinirea acestor obligaţii.