C**** L***** -******** P*** A*****
ReclamantS***** R**** P*** C****** C******* P***** S********* D************* B********
PârâtA****** N******** D* R********** P*************
Pârâtrespinge cererea formulară de petentul C.L-B. având ca obiect învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 252/18.04.2011. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2012.
Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta CCSD să trimită, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, la un evaluator dosarul reclamantului înregistrat sub nr.47209/CC cu privire la imobilul înscris în CF nr.168 Crişeni, nr.top 106/a sub sancţiunea penalităţilor în cuantum de 1000 lei pe zi de la data expirării termenelor şi până la îndeplinirea obligaţiei. Respinge petitul privind obligarea pârâtei de rând II la emiterea deciziei privind titlu de despăgubire. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 aprilie 2011.
pt. a se comunica precizarea de acţiune
încuviinţat cererea de amânare