B***** D*****
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul BERCUŞ DANIEL - deţinut în Penitenciarul Giurgiu. În temeiul art. 450 C.p.p. rap la art. 59-60 C.pen liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 662/2005 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, pentru pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 583/2004 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatei asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2011.