G******* M**** O*****
Intimat ReclamantC****** J******* D* R****** Ş* D* A******** E*********** B*******
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** B*******
Recurent PârâtI************ Ş***** J******* B*******
Recurent PârâtM********* E******** C********* T********** Ş* S******** B********
Recurent PârâtAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani având ca obiect legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1300 din 31.03.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă, în dosarul nr. 14/40/2011. Dispune legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1300 din 31.03.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă, în dosarul nr. 14/40/2011, menţinută prin decizia nr. 380 din 13 septembrie, prin respingerea recursului declarat de C******** L**** A* M*********** B*******, Inspectoratul Şcolar Botoşani, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti din dosar nr. 14/40/2011* Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 noiembrie 2011.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor: Consiliul Local Botoşani şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului . Respinge în principiu, cererea de intervenţie accesorie . Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată. Admite în parte acţiunea în pretenţii băneşti formulată de reclamanta G******* M**** O***** - prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în contradictoriu cu pârâţii: Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani, Consiliul Local Botoşani, I************ Ş***** J******* B******* şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Obligă pârâţii Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani şi Consiliul Local Botoşani să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea de 400 lei a coeficientului 1,000 prevăzută de Legea nr. 221/2008 şi cele efectiv încasate, în perioada lucrată în intervalul 15.10.2009-31.12.2009, precum şi actualizarea acestor sume în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la 22.12.2010 şi dobânda legală de la 23.12.2010 până la data plăţii efective. Modifică dispoziţia de reîncadrare cu numărul 156 din 15.03.2010 referitoare la reclamantă, dispoziţie emisă de pârâtul Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani în sensul stabilirii salariului reclamantei începând cu 1 ianuarie 2010 prin luarea în considerare a valorii de 400 lei aferentă coeficientului de multiplicare 1,000. Obligă pârâţii Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani şi Consiliul Local Botoşani să plătească reclamantei diferenţele de salariu aşa cum rezultă mai sus, începând cu 1.01.2010 până la 31.12.2010, precum şi actualizarea acestor sume în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la 22.12.2010 şi dobânda legală de la 23.12.2010 până la data plăţii efective. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31.03.2011.