B*** M****
CondamnatAdmite cererea de contopire formulată de condamnatul B*** M****. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 615 zile închisoare aplicată condamnatului B*** M**** prin sentinţa penală nr.105/28.03.2002 pronunţată de Judecătoria Segarcea definitivă prin neapelare la data de 26.04.2002 în pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.208 -209 lit.g,i cod penal cu art.37 lit.a şi b cod penal, art.74 -76 cod penal şi restul rămas neexecutat de 615 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.777/17.08.1995 a Judecătoriei Băileşti, rest cu privire la care constată revocat beneficiul liberării condiţionate. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b cu pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa penală nr.681/3 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Dolj definitivă prin decizia penală nr.195/5 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova în pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b cod penal cu pedeapsa complimentară aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.174,175 lit.c cod penal cu art.37 lit.a şi b cod penal şi restul de 737 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.56/17.06.1999 a Judecătoriei Segarcea rest cu privire la care constată revocat beneficiul liberării condiţionate. În baza art.36 alin.2 cod penal rap.la art.34 şi art.35 cod penal contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi resturile de pedeapsă cu privire la care constată revocată beneficiul liberării condiţionate în pedeapsa de 20 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b ca pedeapsă complimentară. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată cu începere de la 22 octombrie 2001 la zi şi menţine starea de arest. Anulează vechile mandate de executare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare privind pedeapsa rezultantă din prezenta cauză. Cheltuielile judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică. .
Amână pronunţarea la data de 2 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică.
Anână pronunţarea la data de 28 februarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2011.
amână cauza pentru se va înainta adresă către Judecătoria Segarcea în vederea ataşării sentinţei penale nr.195/26/04.2002 cât a s.p.681/2002 a Tribunalului Dolj.