S********** G***** M*****
ContestatorL**** G***** P***** G******
IntimatRespinge contestaţia la executare.
Hotarare 15854/2013 din 19.12.2013art. 183 C.proc.civ.
Se revine cu adresă către Tribunalul Timiş, în vederea ataşării dosarului nr. 5111/325/2010 al Judecătoriei Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 03.04.2012, C 12 Cont, ora 09:00, sala 326, termen dat în cunoştinţa părţilor. NOTĂ: După dezbateri, însă înainte de ridicarea şedinţei de judecată, se prezintă pentru contestator avocat B.I. care ia cunoştinţă de mersul dezbaterilor şi de termenul stabilit pentru judecată. Acesta învederează instanţei că dosarul la care a fost ataşat dosarul care a fost solicitat Tribunalului Timiş a fost soluţionat luni şi că acel dosar priveşte un litigiu purtat între părţile din prezenta cauză şi are ca obiect alte creanţe. Totodată, avocatul contestatorului depune la dosar o cerere de declanşare a procedurii de verificare de scripte cu privire la înscrisul intitulat „Act de împrumut sume de bani” din data de 04.11.2008, în 2 exemplare şi un set de înscrisuri în probaţiune, în 2 exemplare, înscrisuri cu care înţelege să dovedească faptul că părţile din prezentul litigiu au o societate şi că sumele de bani ce formează obiectul prezentului litigiu au fost creditate către respectiva societate; depune, de asemenea, un exemplar de pe înscrisul intitulat „Act de împrumut sume de bani” din data de 04.11.2008. Instanţa dispune comunicarea către intimat a unui exemplar de pe cererea de declanşare a procedurii de verificare de scripte şi de pe înscrisuri.
Se emite o adresă către Tribunalul Timiş, în vederea ataşării dosarului nr. 5111/325/2010. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2012, C 12 Cont, ora 09:00, sala 326, termen dat în cunoştinţa părţilor.
Pune în vedere avocatei intimatului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar chitanţa privind achitarea onorariului de avocat. Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2012, C 12 Cont, ora 09:00, sala 326, termen dat în cunoştinţa părţilor, pentru când se va restitui dosarul original al cauzei de către Tribunalul Timiş.
Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2011, termen dat în cunoştinţa părţilor, pentru a se soluţiona recursul declarat de intimat împotriva încheierii de şedinţă din data de 06.09.2011 prin care s-a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator şi pentru a se restitui dosarul original al cauzei de către Tribunalul Timiş.
pentru a se soluţiona recursul declarat de intimat împotriva încheierii de şedinţă din data de 06.09.2011 prin care s-a admis cererea formulată de contestator privind suspendarea executării silite şi pentru a se comunica un exemplar al înscrisurilor depuse de intimată contestatorului, amână judecarea cauzei la data de 15.11.2011, termen dat în cunoştinţa părţilor. NOTĂ: După dezbateri, însă înainte de ridicarea şedinţei de judecată, se prezintă avocatul contestatorului, B.I., care ia cunoştinţă de mersul dezbaterilor şi de termenul stabilit pentru judecată. Se comunică avocatului contestatorului înscrisurile depuse de avocata intimatului.
pentru ataşarea dosarului nr. 5111/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, în care s-a pronunţat ordonanţa civilă ce constituie titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită ce formează obiectul prezentei cauze şi pentru a se depune la dosar răspunsul pe care-l va formula B.C.R. – Sucursala Timişoara, la adresa depusă de avocatul reclamantului la acest termen de judecată, amână judecarea cauzei la data de 18.10.2011, termen dat în cunoştinţa părţilor.
Admite cererea de suspendare a executării silite. Dispune suspendarea executării silite începută în dosarul execuţional nr. 41/ex./2011 al Biroului Executorului Judecătoresc „Munteanu Doru”, până la soluţionarea contestaţiei la executare. Cu recurs, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, în 15 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2011, termen dat în cunoştinţa contestatorului, pentru când se cita intimatul atât la adresa din Bucureşti, str. C. Bălescu, nr. 22, ap. 8, sector 1, cât şi la Cabinet de Avocat „R.V.T.", în Bucureşti, str. Profesor Nicoara Moise, nr. 41, bl. D3, ap. 69, sector 3.
Pune în vedere avocatei contestatorului să facă dovada domiciliului actual al intimatului. Amână judecarea cauzei la data de 06.09.2011, termen dat în cunoştinţa contestatorului, pentru când se cita intimatul la aceeaşi adresă, cu un exemplar al contestaţiei şi cu menţiunea de a depune întâmpinare, cu cel puţin 5 zile înainte de termen.