T*** I***
Recurent ReclamantŞ***** G******* M*******
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** M*******
Intimat PârâtP******* C****** M*******
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta TI prin UJSLÎ Bistriţa împotriva sentinţei civile numărul 1178/F din 30.05.2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar numărul 1512/112/2011 pe care o modifică în sensul că admite acţiunea formulată de reclamant şi în consecinţă: Obligă pârâta ŞGM să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 cuvenită acesteia şi cea plătită efectiv, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de Legea numărul 118/2010. Obligă pârâţii CLM şi IPCM să aloce fondurile necesare plăţii acestei diferenţe de indemnizaţie către reclamant. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 27.10.2011.
pentru soluţionarea recursului în interesul legii.