Dosar 1517/297/2011 din 01.09.2011

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1517/297/2011
Data dosar:
01.09.2011
Instanta:
Judecătoria Săveni
Departament:
Saveni
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Condamnare

    1. În baza disp. art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea disp. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B P D la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul disp. art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. 2. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea disp. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ş N la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă. În temeiul disp. art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ( doi ) ani şi 6 (şase) luni, ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 118 lit. f Cod penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 2.480 pachete de ţigări marca „P” cu timbru de acciză R M. În baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la disp. art. 1357, 1369 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A N de A F – D R de A şi O V I şi obligă în solidar inculpaţii la plata sumei de 21.760 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul B P D la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ( av. S M, conform delegaţiei nr. 144/2011 ), sumă ce se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Ş N la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ( av. L R C, conform delegaţiei nr. 133/2011 ), sumă ce se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru partea civilă A N de A F – D R de A şi O V I. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.12.2011.

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa inculpaţilor, care se vor cita cu mandate de aducere şi audierea martorilor din lucrări, care se vor cita.

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 8:30

    Complet: P1
  • Amână cauza

    Amână cauza în vedere desemnării de apărători din oficiu pentru inculpaţi, sens în care se vor face adrese la Baroul Botoşani.

Flux dosar


Actualizare GRPD