M***** T*****
Intimat ReclamantM*********************** M*********** T**** M****
Reclamant PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat Chemat în garanţieRespinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii şi a tardivităţii invocate de pârâte. Admite acţiunea. Admite cererea de chemare în garanţie.
Hotarare 2346/2011 din 09.11.2011Amână pronunţarea pentru data de 09 noiembrie 2011
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen de judecată -în baza art. 62 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi citarea chematei în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu cu un exemplar din întâmpinare şi cererea de chemare în garanţie. -citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată, copiile pentru actele originale, respectiv al certificatului de înmatriculare, a cărţii de identitate şi a contractului de vânzare-cumpărare al vehiculului. -reluarea procedurii de citare cu pârâta, având în vedere lipsa reprezentantului legal al acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2011. Pronunţată în şedinţa publică azi 14 septembrie 2011.