S*** M**** M** S*****
ReclamantC*** D* A******** D* S******** S******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei funcţionale. Trimite cauza spre soluţionare la Secţia Civilă a Tribunalului Suceava, la un complet specializat în asigurări sociale. Fara cale de atac.
Având în vedere solicitarea formulată de pârâtă privind acordarea unui termen de judecată, pe care o consideră întemeiată, precum şi faţă de poziţia reprezentantului părţii adverse, Faţă de dispoziţiile art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, În vederea completării probatoriului administrat în cauză cu relaţii din partea pârâtei,