M****** M***** M*****
PetentM********* T** M**** - D******* P****** L*****
IntimatAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu.
Hotarare 5819/2013 din 10.07.2013În temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecării prezentei cauze având ca obiect plângerea contravenţională formulată de petentul M****** M***** M*****, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ – DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ, până când petentul îşi va îndeplini obligaţia procesuală stabilită în sarcina sa, aceea de a preciza motivele de fapt şi de drept pe care-şi întemeiază plângerea, conform art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 04.05.2012amânarea cauzei în vederea comunicării către petent a întâmpinării formulate de către intimat; - citarea petentului cu menţiunea de a preciza motivele de fapt şi de drept pe care-şi întemeiază cererea, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, în caz de neconformare; - reluarea procedurii de citare cu intimatul pentru următorul termen de judecată; - prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea cererilor în probaţiune.
Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial la data de 31.05.2012 pentru data de 16.03.2012.