B***** A*****
Inculpat INCULPATD*** I**** F*****
Inculpat INCULPATS*** R*** H********** R****** S*****
Parte civilă PARTE CIVILĂ1. În baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art 3201 alin. 7 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul B. A., judecat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de “furt calificat”, săvârşită în formă continuată. În baza art. 85 cod penal, anulează beneficial suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. 2590/13.12.2010 a Judecătoriei Timişoara, def. prin d.p. 583/R/18.04.2011 a CA Timişoara, pedeapsă pe care o repune în individualitate. În baza art. 36 alin.1, 33 lit. “a”, 34 lit. “b” cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. 2590/13.12.2010 a Judecătoriei Timişoara, def. prin d.p. 583/R/18.04.2011 a CA Timişoara, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, aplicând în final inculpatului Bursuc pedeapsa de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare. În temeiul art. 861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 862 alin. 1 Cod penal şi calculat potrivit art.82 alin. 3 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale. În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 alin. 4 Cod penal, supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care, în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86 ind.4 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 86 ind.3 alin. 2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Pe perioada prev. de art. 71 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.”a” teza a 2-a şi „b” Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 Cod proc. penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal şi art. 86 ind.4 alin. 2 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. 2. În baza art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art 320 ind.1 al 7 Cod proc. penală, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de “furt calificat”, săvârşită în formă continuată. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale În baza art. 359 Cod procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 şi art. 346 Cod proc. penală, raportat la art. 998,999 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă SC Real.H. România SRL , şi obligă inculpaţii în solidar, la plata către aceasta a sumei de 34381,42 lei cu titlu de daune materiale. Respinge, în rest, pretenţiile civile ale părţii civile, ca nedovedite. În baza art. 191 alin. 1 şi 2 Cod proc. penală, obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpatul D. şi de la comunicare pentru partea civilă şi inculpatul B. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 decembrie 2011.
Având nevoie de timp pt. a delibera, amână pronunţarea la 23.12.2011.
Amână cauza la 19.12.2011 pentru ca inculpatul D. să se poată prevala de disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.
Amână cauza la 05.12.2011 pt. a se cita martorii în vederea audierii şi a se reveni cu adresă către R. S.
Amână cauza la 07.11.2011 în vederea administrării probei testimoniale cu cei 2 martori din rechizitoriu.
Amână cauza la 10.10.2011 pt. ca inc. D.I.F. să-şi angajeze apărător.
Admite cererea de abţinere.