S* Z C*** S***** S** P*** L********* J******* S******* I*********
DebitorC****** V*****
PârâtAdmite cererea de instituire a răspunderii materiale formulată şi precizată de către lichidatorul judiciar S.P. SOLVENDI IPURL desemnat să administreze procedura falimentului în forma simplificată a debitoarei SC Z C. S. SRL şi în consecinţă:Obligă pârâtul C. V. să plătească suma de 478.025,40 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC Z C. S. SRL aflată în faliment în dosarul nr. 1778/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.Definitivă şi executorie.Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Faţă de viciul de procedură cu pârâtul, în temeiul dispoziţiilor art. 85 şi 107 din Codul de procedură civilă,
pentru citarea lichidatorului judiciar cu menţiunea de a indica pasivul la care solicită a fi obligat pârâtul
Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii legale de citare cu pârâtul.