Dosar 15659/86/2011 din 30.11.2011

expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15659/86/2011
Data dosar:
30.11.2011
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Încheiere

    Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta M**** V******. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei nr.2647 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia Civilă în dosar nr.15659/86/2011, în sensul că în loc de „Obligă pîrîta să plătească contestatoarei suma de 3828 euro (echivalentul în lei la data plăţii)" se va trece "Obligă pîrîtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.- Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească contestatoarei suma de 3828 euro (echivalentul în lei la data plăţii)". Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 17 ianuarie 2013.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2013
  • Sedinta din data de 13.12.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Admite cererea

    Admite contestaţia. Desfiinţează hotărîrea nr.178 din 24.11.2011 a Comisiei de Verificare a Drepturilor de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a com.Şcheia. Obligă pîrîta să plătească contestatoarei suma de 3828 euro (echivalentul în lei la data plăţii). Respinge, ca nefondate, cererile privind exproprierea suprafeţei ce excede hotărîrii contestate şi a despăgubirilor aferente acesteia. Obligă pîrîta să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2700 lei. Cu apel. Pron.în şed.publică.

  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea la data de 13 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 27.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea la 6 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 20.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână pronunţarea

    Amînă pronunţarea la 27.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 25.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 26.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 24.04.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 28.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    întocmirea expertizelor

  • Sedinta din data de 31.01.2012 la ora 9:00

    Complet: C5F civil
  • Amână cauza

    administrarea probelor de către avocaţi

Flux dosar


Actualizare GRPD