P**** C*****
Petent CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată, formulată de petentul-condamnat P.C.C.deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin SP nr.179/2008 a Judecătoriei Huedin, ca neîntemeiată. Potrivit art.450 alin.2 Cod proc.penală, stabileşte termen de reiterare a cererii pe data de 17 august 2011. În baza art.192 Cod proc.penală, obligă pe petent să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 9 iunie 2011.
amână pronunţarea pentru data de 9 iunie 2011
amână pronunţarea pentru data de 02 iunie 2011
amână pronunţarea pentru data de 26 mai 2011
cerere de amânare formulată de către reprezentantul petentului-condamnat
se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa pentru a ne comunica: dacă petentul-condamnat a participat la activităţi culturale, educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială; dacă a absolvit cursuri de şcolarizare, calificare sau recalificare profesională, în ce perioadă, cu documentaţia aferentă, respectiv pedeapsa considerată ca executată pe baza muncii prestate, a instruirii şcolare şi formării profesionale conf. art. 76 al. 1 din Legea 275/2006 şi de asemenea situaţia privind evidenţa recompenselor primite, a sancţiunilor disciplinare (dacă este cazul) şi evidenţa liberărilor condiţionate acordate. - se va recita petentul-condamnat din Penitenciarul Bistriţa
cerere de amânare formulată de apărătorul petentului-condamnat, avocat Paşcalău Diana Gabriela