A******** D***** F******
Intimat ReclamantA************ F********* P****** O**
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Administraţia Finanţelor Publice Slatina. Admite acţiunea formulată de reclamantul A******** D***** F****** în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Slatina şi A************ F******* P***** M****. Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 4.044 lei şi dobânda legală aferentă sumei la data efectuării plăţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
În baza art.244 pct.1 Cod prod.civ. suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la compatibilitatea reglementărilor naţionale (OUG nr.50/2008 modificată prin OUG nr.218/2008, OUG nr.7/2009 şi OUG nr.117/2009) cu prevederile comunitare, respectiv art.110 (ex-art.90 TCE), art.30 (ex.-art.25) şi art.34 (ex-art.28 TCE) din Tratatul de la Lisabona publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.C 115 din 09.05.2008, în vigoare începând cu data de 01.12.2009, în cauzele nr.8207/95/2009 şi 4899/95/2009 înregsitrate pe rolul Curţii de Apel Craiova. Cu recurs.
Incheiere suspendare din 12.04.2011