B********* C* C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul B********* C* C*********: - pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ” prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei” prev. şi ped. de art.89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art.74 lit. a şi c, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 şi. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, 82 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În t4emeiul art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 31.03.2011 şi a arestului preventiv de la data de 01.04.2011 până la data de 04.04.2011. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 1173 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologică alcoolemie se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 aprilie 2012.
amână pronunţarea la data de 12.04.2012
termen pentru alte cauze
termen pentru lipsă de procedură
termen pentru ALTE CAUZE