C******** V***** F*****
Recurent ReclamantS********* C********* D* R******** L********** C** B***** S*
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul C.V.F. împotriva sentinţei civile numărul 2161 din 28.04.2011 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar numărul 156/117/2011, pe care o modifică în întregime şi, în consecinţă, admite acţiunea formulată de reclamantul C.V.F. în contradictoriu cu pârâta SC R.L. CFR Braşov SA şi obligă pârâta să îi acorde reclamantului un număr de 3 zile de concediu de odihnă suplimentar aferent anului 2010, să îi acorde reclamantului 500 g lapte/ schimb pentru perioada 01.11.2010-31.01.2011 şi să organizeze examinarea medicală a reclamantului în vederea determinării conţinutului de plumb din organism. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14.11.2011.
pentru administrare probe.