Dosar 15759/233/2011 din 03.08.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15759/233/2011
Data dosar:
03.08.2011
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul F***** N****** la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g % alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. (faptă săvârşită la data de 18.11.2010) În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului F***** N****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul F***** N****** la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care suma de 112 lei aferentă cheltuielilor efectuate în faza de urmărire penală). PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului F***** N****** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal.

  • Sedinta din data de 12.03.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea cauzei la data de 19.03.2012.

  • Sedinta din data de 06.02.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână cauza

    pentru lipsa de apărare

  • Sedinta din data de 09.01.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână cauza

    Pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător ales.

  • Sedinta din data de 07.11.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână cauza

    pentru audiere martor lucrari.

  • Sedinta din data de 19.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână cauza

    termen : 07.11.2011 s6 pentru lipsa inculpat

Flux dosar


Actualizare GRPD