P******** D* P* L**** J********** C*******
RecurentB**** I**** R**
Recurent InculpatC******* M****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 192 alin. 2 C. pen. condamnă pe inculpatul Bujor Ionuţ-Raj în prezent aflat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă din data de 07.01.2011. În temeiul art. 197 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul Bujor Ionuţ-Raj, în prezent aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă din data de 07.01.2011, la pedeapsa de 9 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. d, g, i C. pen. condamnă pe inculpatul Bujor Ionuţ-Raj, în prezent aflat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din data de 07.01.2011. Instanţa constată că inculpatul a săvârşit cele trei infracţiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a C. pen. În baza art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, de 4 ani închisoare, 9 ani închisoare şi 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 5 ani. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a şi b C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 350 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 11.01.2011 la zi. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C******* M**** şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 100 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În temeiul art. 118 alin.1 lit.e) C.pr.pen.confiscă de la inculpat suma de 50 de lei, sustrasă părtii vătămate la data de 07.01.2011. În baza art. 357 alin. 2 lit. e C.p.p. dispune restituirea către numitul Neacşu Liviu, domiciliat în Comuna Izvoru, Sat Izvoru, Judeţul Argeş, a următoarelor articole de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, conform procesului-verbal aflat la fila 213 din dosarul de urmărire penală: o bluză din bumbac de culoare gri, cu mânecă lungă, cu eticheta (aplicată la baza gâtului, pe interior) “Blue One”, o bluză din material textil de culoare albastră, având inscripţia “POLAR Power Lagin”, cu două buzunare aflate în partea lateral faţă, în zona taliei şi a umerilor de pe partea din faţă având modele geometrice, o pereche de pantaloni din material textil, de culoare gri închis, cu două buzunare laterale în partea din faţă, o batistă de culoare albă cu dungi verzi şi o pereche de chiloţi din material textil, de culoare albastră cu dungi negre. În baza art. 357 alin. 2 lit. e C.p.p. dispune restituirea către inculpat a telefonului mobil marca Nokia, cu carcasă de culoare neagră, lăsat în custodie numitei Bujor Viorica, conform procesului-verbal de la fila 232 din dosarul de urmărire penală. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care sumele de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru termenul de judecată din data de 11.01.2011, 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru termenul de judecată din data de 21.07.2011 şi respectiv 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat părţii vătămate C******* M**** în condiţiile art. 173 alin. 3 C.p.p. se vor avansa către Baroul Argeş din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, iar pentru inculpatul arestat şi partea vătămată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 23.01.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2012.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bujor Ionuţ-Raj, fiul lui Cornel Mihai şi Viorica, născut la data de 04.07.1986 în com. Izvoru, jud. Argeş, domiciliat în sat Izvoru, com. Izvoru, jud. Argeş, CNP *********2530, posesor CI seria AS nr. 241587, cetăţenie română, studii 7 clase, necăsătorit, fără antecedente penale. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. Pune în vedere martorilor prezenţi, Stoica Constantin Cristi şi Bujor Viorica, să se prezinte necitaţi la termenul următor şi cu actele de identitate, în vederea audierii. Se repetă procedura de citare cu inculpatul, la locul de detenţie. În vederea audierii martorilor mai sus menţionaţi, Amână judecarea cauzei la 19 ianuarie 2012. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare, în ceea ce priveşte măsura preventivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 decembrie 2011.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bujor Ionuţ-Raj, fiul lui Cornel Mihai şi Viorica, născut la data de 04.07.1986 în com. Izvoru, jud. Argeş, domiciliat în sat Izvoru, com. Izvoru, jud. Argeş, CNP *********2530, posesor CI seria AS nr. 241587, cetăţenie română, studii 7 clase, necăsătorit, fără antecedente penale. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 139 alin. 1 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Încuviinţează, ca pertinentă, concludentă şi utilă în soluţionarea cauzei, proba solicitată de apărătorul inculpatului, privind audierea martorei Bujor Viorica, mama inculpatului, pe teza probatorie a prezenţei acestuia în domiciliu, până dimineaţa. Se citează inculpatul la locul de detenţie, iar martorii cu mandat de aducere. În vederea audierii martorilor, Amână judecarea cauzei la 22 decembrie 2011. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare, în ceea ce priveşte măsura preventivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bujor Ionuţ-Raj. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2011.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bujor Ionuţ-Raj, fiul lui Cornel Mihai şi Viorica, născut la data de 04.07.1986 în com. Izvoru, jud. Argeş, domiciliat în sat Izvoru, com. Izvoru, jud. Argeş, CNP *********2530, posesor CI seria AS nr. 241587, cetăţenie română, studii 7 clase, necăsătorit, fără antecedente penale. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte măsura preventivă. Încuviinţează, ca legală şi temeinică, cererea de amânare a cauzei formulată de către partea vătămată, şi-i pune în vedere ca la termenul următor să facă dovada imposibilităţii de a se prezenta la acest termen de judecată. Se citează părţile şi martorii lipsă. Pune în vedere martorilor prezenţi, să se prezinte necitaţi la termenul următor. Pentru lipsa părţii vătămate, Amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 septembrie 2011.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bujor Ionuţ-Raj. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 192 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.09.2011.
Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului, în persoana d-lui av. Marian Cîndescu, să se prezinte la termenul următor, urmând să facă dovada lipsei nejustificate la acest termen de judecată, sub sancţiunea amenzii judiciare. Se emite adresă către I.P.J. Argeş, în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Se citează inculpatul. Pentru lipsa apărătorului ales al acestuia, Amână judecarea cauzei la data de 01 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 august 2011.
În baza art. 3002 C.proc.pen raportat la art. 160b C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B I R. În baza art. 3002 C.proc.pen. rap. la art. 160b alin. 3 C.proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recus în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.07.2011.
În baza art.3001 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 160 alin. 2 C. proc. pen. constatată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului BUJOR IONUT-RAJ. În baza art. 3001 alin. 1 şi 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. Fixează termen de fond la 04.08.2011. În baza art. 192 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 04.07.2011.