A**** P* A*****
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat AA, ca prematur formulată. Constată că prin sentinţa penală nr. 1234/09.06.2011 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 441/R/26.07.2011 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a menţinut termenul de rediscutare din data de 31.10.2011 stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Colibaşi. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe petent să achite suma de 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2011.
Încuviinţează ca utilă soluţionării cauzei proba cu relaţiile solicitate de apărătorul petentului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, în sensul celor menţionate în considerentele încheierii. În baza art. 291 alin. 8 Cpp şi art. 177 alin. 6 Cpp se citează petentul la PNT Colibaşi Amână judecarea cauzei la 14.09.2011, Complet C5 - potrivit repartizării ciclice.. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 August 2011.