Dosar 1586/230/2011 din 25.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1586/230/2011
Data dosar:
25.11.2011
Instanta:
Judecătoria Filiasi
Departament:
JUDECATORIA FILIASI
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.07.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulaţia pe drumurile publice, Condamnă pe inculpatul Y******* M***** G*******, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei (RON), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu asigurat în cursul judecăţii, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 190 din Codul de procedură penală raportat la art. 192 alin. 6 din Codul de procedură penală cu referire la Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, Cheltuielile judiciare în sumă de 750 lei (RON) reprezentând plata contravalorii serviciilor asigurate de traducătorul de limbă bulgară Andrei Daniela, autorizat de Ministerul Justiţiei - autorizaţie nr. 20989/12.11.2007, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iulie 2012.

  • Sedinta din data de 04.07.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11 iulie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iulie 2012.

  • Sedinta din data de 06.06.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Dispune repetarea procedurii de citarea cu mandat de aducere a martorului Tănasie Constantin Mădălin la adresa indicată de tatăl acestuia, şi anume în oraşul Filiaşi, strada Macului, numărul 22, judeţul Dolj, precum şi repetarea procedurii de citare a inculpatului Y******* M***** G******* conform Legii nr. 302/2004 Republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la adresa acestuia din Bulgaria, adresă menţionată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 22 noiembrie 2011 întocmit în dosarul numărul 191/P/2010.

  • Sedinta din data de 25.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Dispune citarea martorului Tănase Constantin Mădălin cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 04.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    În temeiul dispoziţiilor art. 62 din Codul de procedură penală, apreciind necesară şi utilă soluţionării cauzei administrarea probei testimoniale, dispune citarea martorului nominalizat în rechizitoriu, Tănase Constantin Mădălin. Dispune amânarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată pentru când se vor cita martorul şi inculpatul conform Legii nr. 302/2004 Republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la adresa acestuia din Bulgaria, adresă menţionată în rechizitoriul din data de 22.11.2011 întocmit în dosarul nr. 191/P2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. 1 din Codul de procedură penală, în sensul că judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, dispune repetarea procedurii de citare a inculpatului Y******* M***** G*******, conform Legii nr. 302/2004 Republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la adresa acestuia din Bulgaria menţionată în Rechizitoriul din data de 22.11.2011 întocmit în dosarul nr. 191/P2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

  • Sedinta din data de 27.01.2012 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea formulată de către apărătorul inculpatului, avocat Nicu Gabriel Valentin, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. 4 din Codul de procedură penală potrivit cărora “orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal” şi al prevederilor art. 172 alin. 8 teza I – a din Codul de procedură penală conform cărora „apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului”, o încuviinţează şi faţă de imposibilitatea de prezentare a inculpatului din pricina timpului nefavorabil, amână cauza la data de 29 februarie 2012 pentru când se citează inculpatul Y******* M***** G******* conform Legii nr. 302/2004 Republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la adresa acestuia din Bulgaria, menţionată în Rechizitoriul din data de 22.11.2011 întocmit în dosarul penal nr. 191/P2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

  • Sedinta din data de 16.12.2011 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Dispune citarea inculpatului Y******* M***** G*******, conform Legii nr. 302/2004 Republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la adresa acestuia din Bulgaria menţionată în Rechizitoriul din data de 22.11.2011 întocmit în dosarul nr. 191/P2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

Flux dosar


Actualizare GRPD