S****** D********** S***
Intimat ReclamantC***** V****
Recurent PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A. în contradictoriu cu pârâtul CORNEL VĂTĂU. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 12946,45 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice şi a costurilor aferente deconectării. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 892,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 23.01.2012.
Pt. administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de pârât.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 02.12.2011, termen pentru care se vor cita părţile Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2011
Pt. a se observa răspunsul la întâmpinare şi pt. a se achita taxele judiciare de timbru aferente cererii reconvenţionale, s-a dispus amânarea.
Pt. a se comunica întâmpinarea şi înscrisurile.
Pt. a da posibilitatea apărătorului pârâtului să-şi pregătească apărarea şi să depună întâmpinare, s-a dispus amânarea cauzei.