B**** A***** I*****
InculpatÎn baza art. art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. pen, 76 lit. d C. pen. şi 320 ind.1 al. 1 - 4 şi al. 7 CPP, condamnă pe inculpatul BOROS ALFRED ISTVAN- la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Paula Balc şi care se va avansa din FMJ.
Amana pronuntarea cauzei pentru data de 8 aprilie 2011