Ş********* F* E***
InculpatÎn baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 3201 C.proc.pen. şi art. 74 lit. a – art. 76 lit. e C.pen. condamnă pe inculpatul Şerbănoaia Emil la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice având permisul de conducere anulat. În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 3201 C.proc.pen. şi art. 74 lit. a – art. 76 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul Şerbănoaia Emil la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele menţionate mai sus şi aplică petentului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. În baza art. 81 C.pen. şi art. 71 alin. 5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.09.2011.
Amână pronunţarea la data de 12.09.2011