S*************** S***
ReclamantU******** S****
PârâtAdmite cererea precizată. Ia act ca debitorul a achitat suma de 1036 lei pe care o datora creditoarei cu titlu de contravaloare lucrări de reabilitare termică efectuate. Someaza debitorul, ca in termen de 30 zile de la ramanerea irevocabilă a prezentei ordonante, sa plateasca creditoarei suma de 42,48 lei, reprezentand penalităţi de întârziere. Obligă debitorul, la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 40,5 lei. Cu drept de cerere in anulare pentru debitor, in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 16.11.2011
Amână judecata cauzei la data de 16.11.2011, pentru când se citează debitorul, potrivit art. 85-100 C. proc. civ. cu copie a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse de reprezentanta creditoarei la acest termen de judecată. Ia act de cererea precizatoare formulată de reclamantă respectiv de achitarea debitului de către pârât solicitând să fie obligat la plata majorărilor în cuantum de 42.48 lei. Pune reprezentantei reclamantei sa depuna timbru judiciar de valoarea 1,5 lei aferent cererii de repunere pe rol si timbru judiciar de valoarea 1,2 lei aferent cererii principale. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011
Amână judecata cauzei la data de 12.10.2011, pentru când se citează debitorul, potrivit art. 85-100 C. proc. civ. cu copie a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse de reprezentanta creditoarei la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.09.2011.
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, proces verbal de recepţie şi terminare a lucrărilor, calculul penalităţilor la zi şi avizul oraşului Topoloveni privind cedarea execuţiei lucrărilor. Se citează pârâtul, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 August 2011.
Pune în vedere debitorului să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului şi să depună la dosar întâmpinare prin care să arate toate mijloacele de apărare faţă de cererea creditoarei. Amână cauza la data de 23.08.2011, pentru când se citează debitorul cu această menţiune expresă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 August 2011.