C****** D****** V***
Recurent InculpatR*** G******
Intimat Parte civilăR*** G*******
Intimat Parte civilăR*** V*****
Intimat Parte civilăR*** M******
Intimat Parte civilă1. În temeiul art.178 alin.1, alin.2 şi alin.5 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi c rap. la art.76 alin.1 lit. d Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C****** D****** V***, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravată. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale. 2. În temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi c rap. la art.76 alin.1 lit. e Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C****** D****** V***, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. 3. În temeiul art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a şi c rap. la art.76 alin.1 lit. d Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul C****** D****** V***, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În temeiul art.71 Cod Penal., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod Penal. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal, constată că cele trei infracţiuni sunt concurente, contopeşte cele trei pedepse stabilite, reţine pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art.81 alin.2 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod Penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art.359 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod Procedură Penală, precum şi art.998 Cod Civil rap. la art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art.49, art.50 şi art.55/Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA. Obligă BIROUL NAŢIONAL CARTE VERDE din ITALIA prin mandatarul din România, S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., la plata către partea civilă a sumei de 218 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând parte din contravaloarea cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru numitul Sofian Constantin. În temeiul art.3201 alin.5 Cod procedură penală, disjunge acţiunea civilă formulată de părţile civile Robu Grigore, Robu Viorel, R*** V*****, R*** G*******, R*** M****** şi Sofian Ion, urmând a fi constituit un dosar distinct având ca obiect soluţionarea acestei acţiuni civile în contradictoriu cu inculpatul C****** D****** V*** şi cu BIROUL NAŢIONAL CARTE VERDE din ITALIA prin mandatarul din România, S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 800 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 16.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.01.2012.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.01.2012, pentru când: - Inculpatul are termen în cunoştinţă. - Părţile civile primesc termen în cunoştinţă prin noul apărător ales; - Se va cita partea responsabilă civilmente Biroul Naţional Carte Verde din Italia, prin mandatarul din România, S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., la ambele adrese; - Se va emite adresă către partea responsabilă civilmente prin care i se vor comunica date despre evenimentul în care a fost implicat inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2011.
Amână judecata cauzei la data de 07.11.2011 ora 8:30 pentru când: - inculpatul şi părţile civile au termen în cunoştinţă. - Se va cita asigurătorul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2011
Amână judecata cauzei la data de 26.09.2011 ora 8:30 pentru când: - inculpatul şi părţile civile au termen în cunoştinţă. - Se va cita asigurătorul. - Se va reveni cu adresă la B.A.A.R. prin care solicităm să ne fie comunicate datele pe care le vor primi de la Biroul Naţional Cartea Verde din Italia în legătură cu prezenta cauză. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.06.2011.
Amână judecata cauzei la data de 06.06.2011 ora 8:30 pentru când: - inculpatul, părţile civile Robu Viorel, R*** V*****, R*** G******, R*** G*******, R*** M****** şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, au termen în cunoştinţă; - Se vor cita: partea civilă Sofian Ion, cu indicarea datelor de identificare şi asigurătorul. - Se vor cita martorii Creangă Mitrofan Mircea şi Sticleţ Grigore; - Ia act de prezenţa martorilor Robu Domnica şi Bejenariu Gavril şi pune în vedere acestora să se prezinte la termenul viitor în vederea audierii. - Se va emite adresă către asigurător să dea explicaţii cu privire la anularea poliţei de asigurare şi să depună dovada anulării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.05.2011.
Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului ca pentru termenul următor să se prezinte în instanţă sau să asigure substituirea, cu atenţionare de amendă dacă nu se conformează. Amână judecata cauzei la data de 02.05.2011 ora 8:30 pentru când: - inculpatul, părţile civile Robu Viorel, R*** V*****, R*** G****** şi R*** G******* şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, primesc termen în cunoştinţă - Se vor cita părţile civile R*** M******, Sofian Ion şi asigurătorul. - Se vor cita primii 4 martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv: Creangă Mitrofan Mircea, Robu Domnica, Bejenariu Gavril şi Sticleţ Grigore, cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.03.2011.