B****** D** C*******
PetentI** M****
IntimatRESPINGE PLÂNGEREA CA NEÎNTEMEIATĂ.
Hotarare 2513/2013 din 22.03.2013- constată ca fiind îndeplinită obligaţia semnării plângerii contravenţionale; - respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea în probaţiune formulată de către petent pentru acest termen de judecată, prin care a solicitat intimatului să depună la dosarul cauzei dovezile de înmânare a celor două procese-verbale contestate prin prezenta plângere; - amână judecarea cauzei; - citarea martorului Nemet Barna Dezso pentru următorul termen de judecată cu mandat de aducere; - acordă termen în cunoştinţă petentului; - reluarea procedurii de citare cu intimatul. Stabileşte termen de judecată pentru data de 22 martie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.01.2013- amânarea judecării cauzei; - reluarea procedurii de citare cu petentul, cu menţiunea de a semna plângerea contravenţională formulată, sub sancţiunea anulării acesteia ca fiind nesemnată, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Codul de procedură civilă; - revine asupra dispoziţiilor privind citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar dovezile de primire a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestate, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 1551 din Codul de procedură civilă; - reluarea procedurii de citare cu martorul Nemet Barna Dezso; - reluarea procedurii de citare cu intimatul. Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2012.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit, iniţial, la data de 23.10.2012 în dosarul nr. 16051/320/2011 al Judecătoriei Tîrgu Mureş, pentru data de 26.10.2012. Se vor cita părţile pentru noul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 septembrie 2012.
Amânarea cauzei în vederea comunicării către petent a unui exemplar din înscrisurile depuse de către intimat pentru acest termen de judecată. Reluarea procedurii de citare cu petentul, cu un exemplar din înscrisurile depuse în probaţiune de către intimat, precum şi cu menţiunea de a semna plângerea contravenţională, sub sancţiunea anulării cererii ca nesemnată. Efectuarea unor verificări în baza de date a Direcţiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în vederea identificării adresei de domiciliu a martorului Nemet Barna Dezso, urmând ca acesta să fie citat pentru următorul termen de judecată de la adresa astfel obţinută. Reluarea procedurii de citare cu petentul, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada de primire a proceselor-verbale de contravenţie contestate seria CP nr. 1184342/10.11.2011, respectiv seria CP nr. 1184343/10.11.2011, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de dispoziţiile art. 155 indice 1 Cod de procedură civilă, sub rezerva discutării admisibilităţii şi pertinenţei probei la următorul termen de judecată. Reluarea procedurii de citare cu intimatul, prin reprezentant, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada de comunicare către petent a proceselor-verbale de contravenţie contestate seria CP nr. 1184342/10.11.2011, respectiv seria CP nr. 1184343/10.11.2011, sub rezerva discutării admisibilităţii şi pertinenţei probei la următorul termen de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 23 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 26 iunie 2012.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit iniţial la data de 28.06.2012, în dosarul nr. 16051/320/2011 al Judecătoriei Târgu-Mureş, pentru data de 26.06.2012. Se vor cita părţile pentru noul termen de judecată. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.02.2012.