Ş***** S***** D*****
Inculpats.p.2025/2011 Admite cererea formulată de inculpatul Ş***** S***** D***** privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzută de art 320/1 C.pr.pen. În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G 195 /2002, cu aplic. art 320/1 C.p.p. cu aplic art 74 alin 1 lit a,c şi alin 2 C.pen – 76 lit d C.pen. condamnă inculpatul Ş***** S***** D*****, la 10 luni închisoare. Aplică inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b c.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare potrivit art. 82 c.pen. În baza art.71 al. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.p. Obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.11.2011, la Judecătoria Tg-Jiu.
Acordă un nou termen de judecată la data de 23.11.2011.