A****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** M********
ReclamantM**** I**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A.P.I.A. Mehedinţi (cu sediul), împotriva pârâtului M**** I** (cu dom.). Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1500 lei, reprezentând contravaloare sprijin financiar. Irevocabilă. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 27.06.2012, la sediul Judecatoriei Vinju Mare, judeţul Mehedinţi.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art.155 ind.1 Cod proc. civilă întrucât reclamanta nu a îndeplinit dispoziţiile date de instanţă la termenul anterior.
se emite adresă către APIA Mehedinţi, pentru a face dovada punerii în întârziere, precum şi modul de calcul al penalităţilor, temeiul juridic în baza căruia solicită aceste penalităţi, sub sancţiunea suspendării conf. art.155 ind.1 C.p.c.