Dosar 16116/86/2011 din 12.12.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16116/86/2011
Data dosar:
12.12.2011
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil old
  • Admite cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Rădăuţi, invocată de acesta prin întâmpinare. Admite acţiunea, aşa cum a fost restrânsă, în parte, în sensul că: Dispune anularea Deciziei nr. 206 din data de 1 noiembrie 2011 emisă de Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 ,, Regina Elisabeta” din Rădăuţi. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 ,, Regina Elisabeta” din Rădăuţi la emiterea de noi decizii privind reîncadrarea salarială corectă, cu acordarea sporurilor cuvenite şi la calcularea şi acordarea diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite potrivit reîncadrării corecte, ca neîntemeiate. Respinge acţiunea îndreptată împotriva pârâtului Primarul Municipiului Rădăuţi, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Ia act că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.

  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil old
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitate reclamanţilor să precizeze poziţia faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul mun. Rădăuţi

Flux dosar


Actualizare GRPD