S*** C****** S***
ReclamantN***** F******
PârâtD******* D*****
PârâtAdmite cererea
pentru a se repeta adresa către consiliul Local Calopăr, dat fiind că nu s-a răspuns la cele solicitate de instanţă. Pentru termenul acordat, se vor cita părţile, pârâtele cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi dispune din oficiu luarea unor interogatorii pârâtelor, sens în care se vor cita acestea din urmă cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, precum şi martora Bonea Iuliana. De asemenea, se va cita reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar un extras de carte funciară sau certificatul de sarcini pentru imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi, precum şi actele de stare civilă ale pârâtelor (certificate de naştere şi de căsătorie)şi certificatele de deces al defuncţilor Dobre Ştefan şi Dobre Marin, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Pentru termenul acordat, se va întocmi adresă către Primăria Cerăt, în vederea comunicării moştenitorilor defunctului Dobre Marin.