A**** G*******
CondamnatAdmite cererea formulată de petentul A**** G*******. În temeiul art.133 din Legea 302/2004 dispune recunoaşterea sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Comunal din Veliko Gradişte K. 282/97 din data de 4 decembrie 1997. Constată că prin această sentinţă petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea a trei infracţiuni de furt prevăzute de art.166 alin.1 din Codul penal al Republicii Serbia ( săvârşite într-o zi de la începutul lunii august 1997, în noaptea de 12/13 septembrie 1997 şi în noaptea de 18/19 septembrie 1997), infracţiuni ce au corespondent în legislaţia penală română constituind infracţiunile de furt calificat prevăzute de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g,i din Codul penal cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal. Constată că cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat petentul A**** G******* de Tribunalul Comunal din Veliko Gradişte prin sentinţa penală menţionată mai sus, recunoscută prin prezenta hotărâre, sunt concurente cu cele trei infracţiuni de furt calificat pentru care a fost condamnat acesta la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr.167/19.06.2003 a Judecătoriei Sinaia (definitivă la 15 iulie 2003 prin neapelare). Descontopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.167/19.06.2003 a Judecătoriei Sinaia în pedepsele componente de: 3 ani şi 6 luni închisoare (faptă comisă în noaptea de 25/26 noiembrie 1996), 3 ani şi 6 luni închisoare (faptă comisă în noaptea de 15/16 mai 1997) şi 4 ani închisoare (faptă comisă într-o noapte din luna aprilie 1997). Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Comunal din Veliko Gradişte K. 282/97 la data de 4 decembrie 1997 în pedepsele de un an închisoare, un an închisoare şi un an închisoare. În temeiul art.36 alin.2 raportat la art.33 lit.a, art.34 din Codul penal contopeşte aceste trei pedepse a câte un an închisoare stabilite prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Comunal din Veliko Gradişte K. 282/97 la data de 4 decembrie 1997, recunoscută prin prezenta hotărâre, cu pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.167/19.06.2003 a Judecătoriei Sinaia şi dispune ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare ce va fi sporită la 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Face în cauză aplicarea art.71, 64 din Codul penal. Menţine starea de detenţie a petentului. Deduce din pedeapsă perioadele executate de la 23 septembrie 1997 până la 23 martie 1999 şi detenţia de la 16 iunie 2011 la zi. Anulează mandatul de executare nr.247/24.07.2003 emis de Judecătoria Sinaia şi dispune întocmirea unui nou mandat în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2013.
Hotarare 1492/2013 din 25.06.2013AMÎNĂ PORNUNŢAREA LA DATA DE 25.06.2013, ORA 14.30
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2013AMÎNĂPRONUNŢAREA LA DATA DE 20.06.2013 ORELE 14,30
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 25.04.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.03.2013LIPSA PETENTULUI
Incheiere de sedinta din 08.02.2013PROBE
administrare probe
ADMINISTRARE PROBE
ADMINISTRARE PROBE
ADMINSITRARE PROBE
administrare probe
ADMINISTRARE PROBE
probe
probe
ADMINISTRARE PROBE
administrare probe
Având în vedere precizările petentului, instanţa constată că este investită cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, recunoaştere ce urmează a fi efectuată în cadrul procesului având ca obiect cererea de contopire promovată de condamnat. Pentru soluţionarea cererii petentului se va face adresă către Penitenciarul Botoşani să comunice fişa cu situaţia mandatelor de executare din evidenţă privind pe acesta şi adresă către IPJ Dâmboviţa pentru comunicarea cazierului judiciar al petentului.